înhățare definitie

înhățáre s. f., g.-d. art. înhățắrii substantiv femininînhățare

ÎNHĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a înhăța; înșfăcare. – V. înhăța. substantiv femininînhățare

înháț, a -á v. tr. (d. interj. haț, hîț și înrudit cu înșfac și împrohitesc, precum și cu vsl. -hytitĭ și hyštatĭ, a înhăța [Bern. 1, 144]. Cp. înhap, apuc și hoț). Fam. Înșfac, unflu, apuc răpede [!]: hoțu înhăță punga și fugi, dar și gardistu-l înhăță pe el. verb tranzitivînhaț

înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe verb tranzitivînhăța

înhățà v. 1. a apuca repede și cu violență; 2. a se face cu surprindere: lupte mărunte se înhățau între unii și alții BĂLC. [V. haț!]. verb tranzitivînhățà

ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț. verb tranzitivînhăța

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiînhățare

înhățare		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	înhățare	înhățarea
nominativ-acuzativ	plural	înhățări	înhățările
genitiv-dativ	singular	înhățări	înhățării
genitiv-dativ	plural	înhățări	înhățărilor

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z