înfărmá (-m, -át), vb. – 1. (Înv., rar) A îmbrăca, a împodobi. – 2. A apuca, a prinde. Origine incertă. Pare der. din lat. formāre, cf. făr(î)ma. Sensul originar ar fi, în acest caz, „a înfășura”, cf. sp. componer „a forma” și „a împodobi, a înfrumuseța”; însă cel de al doilea sens este mai puțin clar. După Capidan, Dacor., III, 758; Drăganu, Dacor., VII, 134; Giuglea, Dacor., X, 58; și DAR, din lat. in-firmāre „a întări”, cu evoluție semantică la „a apuca strîns, a înhăța”, care pare mai puțin probabil. Cuvînt rar, se folosește numai în Banat. Dacă ipoteza noastră este corectă, este dublet al lui înforma, vb. (în Timoc, a îmbrăca, a împodobi); de la înforma, vb. (a forma, a constitui, a compune), cuvînt vechi, din sec. XVIII, din lat. informare, cu der. înv. informăluire, s. f. (informare); și informa, vb., din fr. informer. verb tranzitivînfărma
înfărma | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)înfărma | înfărmare | înfărmat | înfărmând | singular | plural | ||
înfărmând | înfărmați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | înfărm | (să)înfărm | înfărmam | înfărmai | înfărmasem | |
a II-a (tu) | înfărmi | (să)înfărmi | înfărmai | înfărmași | înfărmaseși | ||
a III-a (el, ea) | înfarmă | (să)înfărmai | înfărma | înfărmă | înfărmase | ||
plural | I (noi) | înfărmăm | (să)înfărmăm | înfărmam | înfărmarăm | înfărmaserăm | |
a II-a (voi) | înfărmați | (să)înfărmați | înfărmați | înfărmarăți | înfărmaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | înfarmă | (să)înfarme | înfărmau | înfărmară | înfărmaseră |