ÎNFIÁT, -Ă, înfiați, -te, adj. Care devine fiu sau fiică prin înfiere. [Pr.: -fi-at] – V. înfia. adjectivînfiat
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind) verb tranzitivînfia
înfià v. a lua drept fiu, a adopta de fiu. verb tranzitivînfià
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. verb tranzitivînfia
înfiéz v. tr. (d. fiŭ). Adopt ca fiŭ, ĭaŭ de suflet. verb tranzitivînfiez
înfiat | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | înfiat | înfiatul | înfiată | înfiata |
plural | înfiați | înfiații | înfiate | înfiatele | |
genitiv-dativ | singular | înfiat | înfiatului | înfiate | înfiatei |
plural | înfiați | înfiaților | înfiate | înfiatelor |