înduplecare definitie

îndúplec, a -á v. tr. (d. duplec). Vechĭ. Încovoĭ, îndoĭ: să înduplece nuĭaŭa, ĭară nu să o frîngă (N. Cost. 496). Fig. (Cant.). Înving, supun, domolesc. Azĭ. Mold. Duplec, dupăcesc, îndoĭ marginea pînzeĭ ca s´o tivesc (fr. plier). Ban. Suflec, sumet. Fig. Toată țara. Conving, fac să consimtă: cu toate vorbele lor, tot nu l-aŭ putut îndupleca să vie. V. refl. Mă îndur, consimt în fine, mă decid: s´a înduplecat să plece. verb tranzitivînduplec

înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă verb tranzitivîndupleca

înduplecà v. 1. a face să consimță, a decide la ceva: l’am înduplecat să plece; 2. a convinge, a mișca cu vorba: rugăciuni nu-l putură îndupleca; 3. a consimți (fără voie): se înduplecă sâ-l iea cu dânsul ISP. [Lat. DUPLICARE, a îndoi (cf. sub raportul sensului, antonimul inflexibil)]. verb tranzitivînduplecà

ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.). verb tranzitivîndupleca