îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă verb tranzitivîndulci
îndulcì v. 1. a face dulce; 2. fig. a alina, a potoli. [Lat. DULCESCERE]. verb tranzitivîndulcì
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. verb tranzitivîndulci
îndulcésc v. tr. Fac dulce. Fig. Alin, potolesc: a îndulci durerea. Înădesc, deprind cu ceva. V. refl. Mă fac dulce: fructele s´aŭ îndulcit. Fig. Mă alin, mă potolesc: durerea s´a maĭ îndulcit. Mă înădesc, mă deprind să: copiiĭ s´aŭ îndulcit la mere, să fure mere. V. dedulcesc. verb tranzitivîndulcesc
îndulci | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)îndulci | îndulcire | îndulcit | îndulcind | singular | plural | ||
îndulcind | îndulciți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | îndulcesc | (să)îndulcesc | îndulceam | îndulcii | îndulcisem | |
a II-a (tu) | îndulcești | (să)îndulcești | îndulceai | îndulciși | îndulciseși | ||
a III-a (el, ea) | îndulcește | (să)îndulceai | îndulcea | îndulci | îndulcise | ||
plural | I (noi) | îndulcim | (să)îndulcim | îndulceam | îndulcirăm | îndulciserăm | |
a II-a (voi) | îndulciți | (să)îndulciți | îndulceați | îndulcirăți | îndulciserăți | ||
a III-a (ei, ele) | îndulcesc | (să)îndulcească | îndulceau | îndulciră | îndulciseră |