îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă verb tranzitivîndigui
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. verb tranzitivîndigui
*îndiguĭésc v. tr. (fr. endiguer, d. digue, dig). Zăgăzuĭesc. verb tranzitivîndiguĭesc
zăgăzuĭésc v. tr. Stăvilesc pintr´un [!] zăgaz. – Și îndiguĭesc. verb tranzitivzăgăzuĭesc
îndigui | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)îndigui | îndiguire | îndiguit | îndiguind | singular | plural | ||
îndiguind | îndiguiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | îndiguiesc | (să)îndiguiesc | îndiguiam | îndiguii | îndiguisem | |
a II-a (tu) | îndiguiești | (să)îndiguiești | îndiguiai | îndiguiși | îndiguiseși | ||
a III-a (el, ea) | îndiguiește | (să)îndiguiai | îndiguia | îndigui | îndiguise | ||
plural | I (noi) | îndiguim | (să)îndiguim | îndiguiam | îndiguirăm | îndiguiserăm | |
a II-a (voi) | îndiguiți | (să)îndiguiți | îndiguiați | îndiguirăți | îndiguiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | îndiguiesc | (să)îndiguiască | îndiguiau | îndiguiră | îndiguiseră |