încálec, a -ălecá v. intr. (mlat. cabállico, -áre, d. caballus, cal; it. cavalcare, pv. [en]cavalgar, fr. chevaucher, sp. cabalgar, pv. cavalgar). Vest. Mă urc pe cal saŭ șed pe cal: a încăleca pe cal, pe zid. V. tr. Mă pun călare: acest cal e greŭ de încălecat. Fig. Supun: sărăcia îl încălecase. Pun călare (încălărez): infanteriștĭ încălecațĭ. – În est -álic, -ălicát. verb tranzitivîncalec
încălicat | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | încălicat | încălicatul | încălicată | încălicata |
plural | încălicați | încălicații | încălicate | încălicatele | |
genitiv-dativ | singular | încălicat | încălicatului | încălicate | încălicatei |
plural | încălicați | încălicaților | încălicate | încălicatelor |