încălca definitie

încálc, a -călcá v. tr. (d. calc și tradus după fr. empiéter, a încălca, d. pied, picĭor). Uzurp, cotropesc: a încălca un teren. V. intr. A încălca asupra vecinuluĭ. Fig. A-țĭ aroga drepturĭ pe care nu le aĭ: a încălca asupra cuĭva. În poezie (tradus după fr. enjamber), se zice cînd un vers se întinde asupra altuĭa aruncîndu-ĭ un cuvînt orĭ maĭ multe care după înțeles trebuĭaŭ să facă parte dintr´însu, ca: Ce e amoru? E un lung prilej pentru durere (Em.). verb tranzitivîncalc

încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă verb tranzitivîncălca

încălcà v. 1. a călca o țară, o moșie; 2. fig. a lua pe nedrept, a se întinde pe pământul altuia. verb tranzitivîncălcà

ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca. verb tranzitivîncălca