ÎNCORSETÁ vb. I. tr. A strânge într-un corset. ♦ (Fig.) A supune anumitor reguli; a circumscrie (1). [< în- + corset, după fr. corseter]. verb tranzitivîncorseta
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset. verb tranzitivîncorseta
încorseta | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)încorseta | încorsetare | încorsetat | încorsetând | singular | plural | ||
încorsetând | încorsetați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | încorsetez | (să)încorsetez | încorsetam | încorsetai | încorsetasem | |
a II-a (tu) | încorsetezi | (să)încorsetezi | încorsetai | încorsetași | încorsetaseși | ||
a III-a (el, ea) | încorsetează | (să)încorsetai | încorseta | încorsetă | încorsetase | ||
plural | I (noi) | încorsetăm | (să)încorsetăm | încorsetam | încorsetarăm | încorsetaserăm | |
a II-a (voi) | încorsetați | (să)încorsetați | încorsetați | încorsetarăți | încorsetaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | încorsetează | (să)încorseteze | încorsetau | încorsetară | încorsetaseră |