ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța. verb tranzitivîncocleți
încoclețí v. a se încinge: mi se încocleți o luptă ISP. [V. cocleț: metaforă luată din tehnica țesutului și analogă cu sinonimul încăierà]. verb tranzitivîncocleți
încoclețésc v. tr. (d. cocleț). Înod în cît [!] să formeze coclețĭ: un fir încoclețit. V. refl. Mă înod formînd coclețĭ. Fig. Mă aprind, mă încing: lupta se încoclețise. verb tranzitivîncoclețesc
încocleți | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)încocleți | încoclețire | încoclețit | încoclețind | singular | plural | ||
încoclețind | încoclețiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | încoclețesc | (să)încoclețesc | încoclețeam | încocleții | încoclețisem | |
a II-a (tu) | încoclețești | (să)încoclețești | încoclețeai | încoclețiși | încoclețiseși | ||
a III-a (el, ea) | încoclețește | (să)încoclețeai | încoclețea | încocleți | încoclețise | ||
plural | I (noi) | încoclețim | (să)încoclețim | încoclețeam | încoclețirăm | încoclețiserăm | |
a II-a (voi) | încoclețiți | (să)încoclețiți | încoclețeați | încoclețirăți | încoclețiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | încoclețesc | (să)încoclețească | încoclețeau | încoclețiră | încoclețiseră |