încléĭ și -ĭéz, a -ĭá v. tr. (Se conj. încleĭem, -ĭațĭ; -eind). Lipesc cu cleĭ, maĭ ales vorbind de lemne. verb tranzitivîncleĭ
încleì v. a (se) lipi cu cleiu. verb tranzitivîncleì
încleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleiáză, 1 pl. încleiém; conj. prez. 3 să încleiéze; ger. încleínd verb tranzitivîncleia
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei. verb tranzitivîncleia
încleia | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)încleia | încleiere | încleiat | încleind | singular | plural | ||
încleind | încleiați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | înclei | (să)încleiez | încleiam | încleiai | încleiasem | |
a II-a (tu) | încleiezi | (să)înclei | încleiai | încleiași | încleiaseși | ||
a III-a (el, ea) | încleie | (să)încleiai | încleia | încleie | încleiase | ||
plural | I (noi) | încleiem | (să)încleiem | încleiam | încleiarăm | încleiaserăm | |
a II-a (voi) | încleiați | (să)încleiați | încleiați | încleiarăți | încleiaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | încleie | (să)încleieze | încleiau | încleiară | încleiaseră |