a o îmbulina expr. a se încurca, a o încurca; a avea de înfruntat un necaz. verbaoîmbulina
îmbulina | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)îmbulina | îmbulinare | îmbulinat | îmbulinând | singular | plural | ||
îmbulinând | îmbulinați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | îmbulinez | (să)îmbulinez | îmbulinam | îmbulinai | îmbulinasem | |
a II-a (tu) | îmbulinezi | (să)îmbulinezi | îmbulinai | îmbulinași | îmbulinaseși | ||
a III-a (el, ea) | îmbulinează | (să)îmbulinai | îmbulina | îmbulină | îmbulinase | ||
plural | I (noi) | îmbulinăm | (să)îmbulinăm | îmbulinam | îmbulinarăm | îmbulinaserăm | |
a II-a (voi) | îmbulinați | (să)îmbulinați | îmbulinați | îmbulinarăți | îmbulinaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | îmbulinează | (să)îmbulineze | îmbulinau | îmbulinară | îmbulinaseră |