zămintí (-tésc, -ít), vb. – A amesteca, a încurca. Sl. *zamętiti, cf. sŭmętiti › sminti, și pol. zamęcić, slov. zametiti. – Der. zăminteală (var. zămintitură), s. f. (amestec, talmeș-balmeș), înv. verb tranzitivzăminti
zămintésc v. tr. (pol. zamacić și -cać, a turbura [!], compus ca și vsl. ῾sŭ-montiti, rom. a sminti). Cant. Amestec, învălmășesc. – Și zămentesc. verb tranzitivzămintesc
zăminti | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)zăminti | zămintire | zămintit | zămintind | singular | plural | ||
zămintind | zămintiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | zămintesc | (să)zămintesc | zăminteam | zămintii | zămintisem | |
a II-a (tu) | zămintești | (să)zămintești | zăminteai | zămintiși | zămintiseși | ||
a III-a (el, ea) | zămintește | (să)zăminteai | zămintea | zăminti | zămintise | ||
plural | I (noi) | zămintim | (să)zămintim | zăminteam | zămintirăm | zămintiserăm | |
a II-a (voi) | zămintiți | (să)zămintiți | zăminteați | zămintirăți | zămintiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | zămintesc | (să)zămintească | zăminteau | zămintiră | zămintiseră |