ZĂHĂTUÍ, zăhătuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A sâcâi pe cineva. 2. Refl. A se pierde, a se rătăci; a se prăpădi. – Din zăhăi. adjectivzăhătui
ZĂHĂTUÍ, zăhătuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A sâcâi pe cineva. 2. Refl. A se pierde, a se rătăci; a se prăpădi. – Din zăhăi. verb tranzitivzăhătui
ZĂHĂTUÍ vb IV v. zăhăi. verb tranzitivzăhătui
zăhătuit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | zăhătuit | zăhătuitul | zăhătuită | zăhătuita |
plural | zăhătuiți | zăhătuiții | zăhătuite | zăhătuitele | |
genitiv-dativ | singular | zăhătuit | zăhătuitului | zăhătuite | zăhătuitei |
plural | zăhătuiți | zăhătuiților | zăhătuite | zăhătuitelor |