zâmbíre s. f., g.-d. art. zâmbírii; pl. zâmbíri substantiv femininzâmbire
ZÂMBÍRE, zâmbiri, s. f. Faptul de a zâmbi; zâmbet, surâs. ♦ Fig. Strălucire; scânteiere. substantiv femininzâmbire
zâmbire f. surâs. substantiv femininzâmbire
ZÂMBÍRE, zâmbiri, s. f. Faptul de a zâmbi; zâmbet, surâs. – V. zâmbi. substantiv femininzâmbire
zâmbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zâmbésc, imperf. 3 sg. zâmbeá; conj. prez. 3 să zâmbeáscă verbzâmbi
ZÂMBÍ, zâmbesc, vb. IV. Intranz. 1. A schița o ușoară mișcare a buzelor, însoțită de înseninarea feței, pentru a exprima bucurie sau satisfacție; a surâde. 2. Fig. A avea o înfățișare plăcută; a străluci, a scânteia. 3. Fig. A fi (cuiva) favorabil. ♦ A conveni cuiva, a găsi aprobare la cineva. Propunerea aceasta zâmbi bătrânului (NEGRUZZI). – Slav (v. sl. zonbŭ „dinte”; bg. zăbja se). verbzâmbi
zâmbì v. a surâde. [Tras din slav. ZOBŬ, dinte: lit. a scrâșni din dinți (ca câinele); v. zâmbre]. verbzâmbì
ZÂMBÍ, zâmbesc, vb. IV. Intranz. 1. A schița o ușoară mișcare a buzelor, însoțită de înseninarea feței, pentru a exprima de obicei bucurie sau satisfacție (de mică intensitate); a surâde. 2. Fig. A fi (cuiva) favorabil. ♦ A conveni cuiva, a găsi aprobare la cineva. – Din sl. zonbŭ „dinte”, bg. zăbja se. verbzâmbi
zîmbésc v. intr. (vsl. *zombiti, d. zombŭ și zombrŭ, dinte, adică „a-țĭ arăta dințiĭ”, ca a te fasoli și bg. zybĭy se, a-țĭ arăta dințiĭ. V. zîmbesc). Surîd, rîd puțin. Vechĭ. Azĭ nord. Zîmbesc a rîde (VR. 1923, 4, 22). V. refl. Vechĭ. S´aŭ zîmbit a rîde (Let. 2, 201). – Și jî-. verbzîmbesc
zâmbire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | zâmbire | zâmbirea |
plural | zâmbiri | zâmbirile | |
genitiv-dativ | singular | zâmbiri | zâmbirii |
plural | zâmbiri | zâmbirilor |