zorit definitie
- Vezi aici mai multe rimezorit
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuzo
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuzor
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuit
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina curit
zorít (rar) s. n., pl. zoríturi adjectivzorit
ZORÍT2, -Ă, zoriți, -te, adj. Grăbit peste măsură; foarte repede. – V. zori2. adjectivzorit
2) zorít, -ă adj. (d. a zori). Grăbit: era zorit s´ajungă acasă. adjectivzorit
zorit a. foarte grăbit. adjectivzorit
ZORÍT2, -Ă, zoriți, -te, adj. Care se grăbește foarte mult; foarte repede, rapid. – V. zori2. adjectivzorit
ZORÍT1, zorituri, s. n. Ivirea zorilor; p. ext. momentul când se luminează de ziuă; locul de unde se ivesc zorile. ◊ Loc. adv. La zoritul zorilor = la revărsatul zorilor, în zori. – V. zori3. substantiv neutruzorit
1) zorít n., pl. urĭ (d. zoresc 2). Trans. Rar. Răsărit. Colindă. substantiv neutruzorit
zorit n. (poetic) răsărit: din Zorit și din Apus COȘBUC. [V. zorì]. substantiv neutruzorit
ZORÍT1, zorituri, s. n. (Rar) Ivirea zorilor1; p. ext. momentul când se luminează de ziuă; locul de unde se ivesc zorile1. – V. zori3. substantiv neutruzorit
zorí2 (a ~) (a grăbi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zorésc, imperf. 3 sg. zoreá; conj. prez. 3 să zoreáscă verb tranzitivzori
zorí3 (a ~) (a se ivi zorile) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. zoréște, imperf. 3 sg. zoreá; conj. prez. 3 să zoreáscă verb tranzitivzori
ZORÍ3, pers. 3 zorește, vb. IV. Intranz. și refl. A se ivi zorile. – Din zori1. verb tranzitivzori
ZORÍ2, zoresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A lucra cu grabă, cu repeziciune; a da zor, a se grăbi. ♦ A merge iute, a iuți pașii, a se grăbi să ajungă undeva. 2. Intranz. A insista pentru grăbirea unei acțiuni. 3. Tranz. A constrânge, a sili, a îmboldi, a îndemna (pe cineva) să facă (ceva). ♦ (Rar) A susține ceva în mod stăruitor, a-i da zor cu ceva. – Din zor2. verb tranzitivzori
zorì v. 1. a da zor; 2. a se grăbi foarte, a se sili din răsputeri. verb tranzitivzorì
ZORÍ2, zoresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A lucra cu grabă, febril; a da zor, a se grăbi. ♦ A merge iute, a iuți pasul, a se grăbi (să ajungă undeva). 2. Intranz. A insista pentru grăbirea unei acțiuni. 3. Tranz. A îmboldi, a îndemna, a constrânge (pe cineva) să facă (ceva). ♦ (Rar) A susține ceva în mod stăruitor, a-i da zor cu ceva. – Din zor1. verb tranzitivzori
ZORÍ3, pers. 3 zorește, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A se ivi zorile1. – Din zori1. verb tranzitivzori
1) zorésc v. tr. (d. zor). Grăbesc, fac să lucreze maĭ răpede [!]: maĭ încet, că nu te zorește nimenea ! Grăbesc, ĭuțesc: a zori lucru. V. refl. Nu te zori ! V. intr. Mă grăbesc. verb tranzitivzoresc
2) zorésc v. intr. (d. zorĭ). Trans. Rar. Zorește de ziŭă, se arată zorile. verb tranzitivzoresc
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluizorit
| zorit adjectiv | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | zorit | zoritul | zorită | zorita |
| plural | zoriți | zoriții | zorite | zoritele | |
| genitiv-dativ | singular | zorit | zoritului | zorite | zoritei |
| plural | zoriți | zoriților | zorite | zoritelor | |
| zorit adjectiv | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | zorit | zoritul |
| plural | zoriți | zoriții | |
| genitiv-dativ | singular | zorit | zoritului |
| plural | zoriți | zoriților | |