zobíre (reg.) s. f., g.-d. art. zobírii; pl. zobíri substantiv femininzobire
ZOBÍRE, zobiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) zobi și rezultatul ei. – V. zobi. substantiv femininzobire
zobí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zobeésc, imperf. 3 sg. zobeá conj. prez. 3 să zobeáscă verb tranzitivzobi
ZOBÍ, zobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) sfărâma; a (se) zdrobi; a (se) strivi. ◊ Expr. (Tranz.) A fi zobit de oboseală = a fi frânt, doborât de oboseală. – Din zob. verb tranzitivzobi
zobì v. 1. a fărâma; 2. fig. a agita: își zobia mintea. verb tranzitivzobì
ZOBÍ, zobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) sfărâma, a (se) zdrobi, a (se) strivi. – Din zob. verb tranzitivzobi
zobésc v. tr. (d. zob). Munt. Fac zob. Fig. Îmĭ zobesc mintea, îmĭ frămînt mintea. verb tranzitivzobesc
zobire substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | zobire | zobirea |
plural | zobiri | zobirile | |
genitiv-dativ | singular | zobiri | zobirii |
plural | zobiri | zobirilor |