zinc definitie

ZINC s.n. Metal alb-albăstrui care se întrebuințează sub formă de tablă în aliaje, pentru protecția superficială a oțelurilor etc. [< fr. zinc, cf. germ. Zink]. substantiv neutruzinc

zinc s. m. – Metal alb-albăstrui. – Var. ținc. Mr. țingu. Fr. zinc, var. din germ. Zink; și mr. din it. zinco, cf. ngr. τσίνϰος. substantiv neutruzinc

zinc s. n.; simb. Zn substantiv neutruzinc

ZINC s. n. Metal de culoare albă-cenușie, întrebuințat în industrie atât singur cât și sub formă de aliaje. – Fr. zinc. substantiv neutruzinc

zinc n. metal de un alb albăstruiu, se aliază cu arama (alama) și cu alte metale și se întrebuințează la fabricarea obiectelor de artă, la acoperirea caselor, la galvanizarea fierului. substantiv neutruzinc

ZINC s. n. Element chimic, metal de culoare albă-albăstruie, folosit în industrie atât singur, cât și sub formă de aliaje. – Din fr. zinc. substantiv neutruzinc

*zinc n., pl. urĭ (fr. zinc, d. germ. zink, var. din zinn, zinc). Chim. Un metal alb albăstruĭ cu structură cristalină. – Zincu e bivalent, are o densitate de 6,87 și o greutate atomică de 65. Se topește la 415° și ferbe [!] la 1040. La 205° e sfărămicĭos și se poate pulveriza. Se găsește în natură maĭ ales în stare de sulfură saŭ blendă și de carbonat orĭ calamină. Din el se face tinichea de acoperit casele și obĭecte de ornament turnate, de multe orĭ acoperite cu alamă pin [!] galvanoplastie (bronzurĭ artistice). Feru [!] galvanizat, întrebuințat la sîrmele telegrafice se obține pin galvanizare saŭ scufundînd sîrma în zinc topit. Cu zincu se fac și o mulțime de aliaje (alama ș. a.). substantiv neutruzinc