zimțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zimțuiésc, imperf. 3 sg. zimțuiá; conj. prez. 3 să zimțuiáscă verb tranzitivzimțui
ZIMȚUÍ, zimțuiesc, vb. IV. Tranz. A face zimți; p. ext. a cresta. – Din zimț. verb tranzitivzimțui
zimțuì v. a mărgini. verb tranzitivzimțuì
ZIMȚUÍ, zimțuiesc, vb. IV. Tranz. A face zimți la o piesă, la o pânză de fierăstrău, la o seceră etc.; a zimța, a cresta, a randalina, a stria, a moleta. – Zimț + suf. -ui. verb tranzitivzimțui
zimțuĭésc v. tr. Garnisesc cu zimțĭ: banĭ zimțuițĭ. Oțelu zimțuit = ferestrău [!] (Sadov. VR. 1928, 1, 53). verb tranzitivzimțuĭesc
zimțuit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | zimțuit | zimțuitul | zimțuită | zimțuita |
plural | zimțuiți | zimțuiții | zimțuite | zimțuitele | |
genitiv-dativ | singular | zimțuit | zimțuitului | zimțuite | zimțuitei |
plural | zimțuiți | zimțuiților | zimțuite | zimțuitelor |