zicătoáre s. f., g.-d. art. zicătórii; pl. zicătóri substantiv feminin zicătoare
ZICĂTOÁRE, zicători, s. f. 1. Frază scurtă prin care poporul exprimă o constatare de ordin general. 2. (Reg.) Bucată muzicală; p. ext. instrument muzical. – Din zic (prez. ind. al lui zice) + suf. -(ă)toare. substantiv feminin zicătoare
zicătoáre f., pl. orĭ. Vorbă, cugetare saŭ expresiune celebră precum: facă-se dreptate chear dacă ar perĭ lumea ! substantiv feminin zicătoare
ZICĂTOÁRE, zicători, s. f. 1. Frază scurtă, uneori rimată, asemănătoare maximei, prin care creatorul popular exprimă o constatare de ordin general, filozofic, un principiu etic, o normă de conduită etc.; zicătură, zicală, proverb. 2. (Reg.) Bucată muzicală; p. ext. instrument muzical. – Zice + suf. -ătoare. substantiv feminin zicătoare
| zicătoare | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | zicătoare | zicătoarea |
| plural | zicători | zicătorile | |
| genitiv-dativ | singular | zicători | zicătorii |
| plural | zicători | zicătorilor | |