www.ReduPedia.ro
Definitie zi - ce inseamna zi - Dex Online
Alege sensul dorit: zi - substantiv feminin zi - verb tranzitiv

zi definitie

zi / (în expr. și) zíuă s. f., art. zíua, g.-d. art. zílei; pl. zíle, art. zílele substantiv feminin zi

ZI, zile, s. f. 1. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul soarelui; timpul cât soarele rămâne deasupra orizontului; p. ext. lumina solară; interval de timp de 24 de ore, dintre două miezuri de noapte consecutive; (Astron.) interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ (Determinând noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile trec ca o părere (SADOVEANU). ◊ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toată ziua = de fiecare zi; p. ext. obișnuit. De zi cu zi = zilnic. ◊ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data cerută; fără întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Cresc zi cu zi plictiseala și urâtul (SADOVEANU). Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fig. la infinit. Amâna din zi în zi (CREANGĂ); b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. Observa din zi în zi surprins deosebirea dintre vacanțele de până atunci (VORNIC). De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, văzând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, către) ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Până în (sau la) ziuă = până a nu se lumina; dis-de-dimineață. De cu ziuă (sau, rar, ziua) = foarte devreme, dis-de-dimineață. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziuă = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi (și) noapte (sau ziua și noaptea) = tot timpul, fără încetare; fig. fără preget, fără odihnă. Nici zi, nici noapte sau nici ziua, nici noaptea = niciodată. Toată ziua sau ziua toată = de dimineață până seara; p. ext. mereu, continuu. ◊ Expr. A se face ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua; p. ext. a duce o viață dezordonată. Bună ziua = formulă de salut. A da (sau a dori, a pofti cuiva) bună ziua (sau ziua bună) = a saluta pe cineva. A-și lua ziua bună = a-și lua rămas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lângă adjective ca „limpede”, „clar”) desăvârșit, perfect. Într-o (bună) zi sau într-una din zile = odată. Pe zi ce trece (sau merge) = cu cât trece timpul, din ce în ce mai mult, progresiv. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi bună (sau, rar, albă) cu cineva = a trăi în bune relații cu cineva. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) Zi de lucru (sau lucrătoare) = a) zi în care se execută programul de lucru obișnuit; b) (înv.) zi de corvadă obligatorie în folosul boierului sau al statului. Zi de repaus (sau de odihnă) = zi în care nu se lucrează, care este destinată odihnei. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) În timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea (CARAGIALE). ♦ (În expr., ca unitate de măsură sau de calcul) Zi de muncă = numărul ceasurilor de muncă efectuate în interval de 24 de ore. Zi-muncă = unitate de măsură a muncii celor care lucrează în gospodării agricole colective, pe baza căreia se stabilește plata cuvenită. Cu ziua = cu plata socotită după zilele muncite; fără angajament durabil. Zi de cale (sau de drum) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat, urmat de o determinare în genitiv sau introdusă prin prep. „de”) Data, momentul la care s-a întâmplat sau urmează să se întâmple ceva; termen, soroc. ◊ Expr. Ziua de astăzi = timpul, vremea în care trăim. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În credința creștină) Ziua de apoi = momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui dumnezeu. ◊ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Expr.) Zi-ntâi = prima zi a fiecărei luni. Ne dusese... la un zi-ntâi mai, tocmai la Socola (HOGAȘ). ◊ (În titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii.Zi aniversară sau ziua nașterii (sau de naștere) = aniversare. Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A avea zile = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Câte zile va avea = cât va trăi. A-și ține zilele = a se hrăni, a-și întreține viața. Cu zilele în mână = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricoșat, înspăimântat. A ridica (sau a răpune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A-și urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tău etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în toată viața mea (sau a ta etc.). 3. (La pl., cu determinări care precizează o perioadă de timp) Vreme. Și-o adus aminte de zilele tinereții (GALACTION). ◊ Expr. Mic de zile = tânăr. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârstă, bătrân. (Rar) Veșnic de zile = nemuritor. O, mag de zile veșnic, la tine am venit (EMINESCU). (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrăit. [Var.: zíuă s. f.] – Lat. dies. substantiv feminin zi

ZI, zile, s. f. 1. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul Soarelui; timpul cât Soarele rămâne deasupra orizontului; p. ext. lumină solară; interval de timp de 24 de ore, corespunzător unei rotații a Pământului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ (Determinând noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile.Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toată ziua = de fiecare zi; p. ext. obișnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ◊ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data cerută; fără întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fără termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, văzând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, către) ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Până în (sau la) ziuă sau de cu ziuă = până a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineață. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziuă = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi și noapte sau (adverbial) ziua și noaptea = tot timpul, fără încetare; fără odihnă. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodată. Toată ziua sau ziua toată = de dimineață până seara; p. ext. mereu, continuu. ◊ Expr. A se face ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua; p. ext. a duce o viață dezordonată. Bună ziua, formulă de salut, la întâlnire sau la despărțire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) bună ziua (sau ziua bună) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-și lua ziua bună = a-și lua rămas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lângă adjective ca „limpede”, „clar”) foarte clar, foarte limpede. Într-o (bună) zi sau într-una din zile = odată, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi bună (sau, rar, albă) cu cineva = a trăi în bune relații cu cineva. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod excepțional. ◊ (Compus) Zi-lumină = perioadă a zilei (1) cuprinsă între răsăritul și apusul Soarelui. Zi-muncă = unitate de măsură convențională care servește drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ◊ (În sintagme și loc., ca unitate de măsură sau de calcul) Zi de muncă = numărul de ore în care salariații își desfășoară activitatea în cursul unei zile la locul de muncă. Cu ziua = cu plata socotită după zilele muncite; fără angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusă prin prep. „de”) Dată la care s-a petrecut sau urmează să se petreacă ceva; termen, soroc. ◊ Ziua de astăzi = perioada de timp, epoca în care trăim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În religia creștină) Ziua de apoi = momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui Dumnezeu. ◊ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecărei luni. ◊ (În titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ◊ Zi aniversară sau ziua nașterii (sau de naștere) = aniversare (a zilei de naștere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A avea zile = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trăi, tot timpul vieții. Abia își ține zilele, se spune despre cineva care trăiește prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mână = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricoșat, înspăimântat. A ridica (sau a răpune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A-și urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tău etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vieții mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinări care precizează o perioadă de timp) Vreme, epocă. Zilele tinereții.Expr. Mic de zile = tânăr. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârstă, bătrân. (Rar) Veșnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrăit. [Var.: zíuă s. f.] – Lat. dies. substantiv feminin zi

zi (ziuă) f. 1. timpul cât soarele e pe orizont: zile lungi, scurte; poporul personifică zilele săptămânei în sfinte, dintre cari cea mai temută și păzită e sfânta Vineri (curios amestec de credințe păgâne și creștine); 2. spațiu de 24 ore între răsărirea și apunerea soarelui: anul se compune din 365 zile; 3. munca unui lucrător în timpul zilei și leafa corespunzătoare: e tocmit cu ziua; 4. pl. vieață: el nu-și primejduește zilele OD. [Lat. DIES: zilele săptămânei au păstrat numele lor pâgâne, afară de Sâmbăta (de origină ebraică) și de Dumineca (de origină creștină)]. substantiv feminin zi

zi (zíle), s. f.1. Interval de timp între răsăritul și apusul Soarelui.; 24 de ore. – 2. Dată. – 3. Termen, soroc. – 4. Sărbătoare de aniversare sau onomastică. – 6. (Pl.) Timp, epocă. – 7. (Pl.) Viață. – 8. (Adv.) Ziua, în timpul cît este zi (1), în fiecare zi. – Mr. dzi, dzuă, megl. zuă, istr. zi. Lat. dĭes (Pușcariu 1940; REW 2632), cf. vegl. dai, it., prov., v. fr. di, v. it., cat., sp., port. dia. Forma art. ziua (ca steasteaua) a dus la formarea unui dublet ziuă, care se folosește paralel, mai ales în anumite expresii, precum: se face ziuă, de cu ziuă, pînă’n ziuă, spre ziuă. Der. zili (var. înzili), vb. (a da viață lungă; Olt., a mînca prost, a-și duce zilele); ziler, s. m. (Trans., muncitor plătit cu ziua); zilnic, adj. (cotidian); zîuar, s. m. (Banat, ziler); deunăzi, adv. (într-o altă zi, zilele trecute); preziua, s. f. (ajun). Cf. astăzi, azi. Der. neol. ziar, s. n. (jurnal), după lat. diarium; ziarism, s. n. (jurnalism); ziarist, s. m. (gazetar); ziaristică, s. f. (gazetărie). substantiv feminin zi

zi și ziŭă f., pl. zile, cu art. ziŭa, pl. zilele (vlat. dî, cl. dies, rudă cu dĕus, zeŭ; it. pv. vfr. di. V. diurn). Timpu cît soarele e pe orizont: vara zilele-s lungĭ. Spațiu de 24 de ore: congediŭ [!] de zece zile. Forma ziŭă nu e uzitată de cît [!] în locuțiunĭ ca zorĭ de ziŭă, îld. care se poate zice și zorĭ de zi (zoriĭ zileĭ). Ziŭa adv. În timpu zileĭ. În toate zilele, tot-de-a-una. Zi mare, zi de sărbătoare, zi solemnă. Zi întîĭ (Maĭ), ziŭa întîĭa (din Maĭ). În ziŭa de azĭ, în timpurile noastre. A trecut și ziŭa de azĭ, a trecut și ziŭa asta. De cu ziŭă saŭ de cu zi, din timpu zileĭ. La ziŭă, cînd se lumina de ziŭă. La ziŭa jumătate, la jumătatea zileĭ, la amează. A lucra cu ziŭa, plătit pe cîte o zi. Zi cu zi, din zi în zi, în fie-care zi tot maĭ mult: copilu crește zi cu zi. A fi la zi, a fi la curent cu lucrările zilnice, a nu fi rămas în urmă. A avea zile, a avea vĭață. A muri cu zile, a muri plin de vĭață. A face cuĭ-va zile amare (saŭ fripte), a-ĭ face mizerie, a-l chinui. Cît toate zilele (iron.), colosal. Buna ziŭa sau bună ziŭa saŭ ziŭa bună, formulă de salutare și la venire, și la plecare. – Vechĭ zioa (îld. ziŭa), zuoa, zua; gen. dat. ziŭăĭ, zuoeĭ (îld. zileĭ). Fără art. zio, zuă, zuo. substantiv feminin zi

om-zí s. f., pl. om-zíle substantiv feminin om-zi

a-i face (cuiva) zile amare / fripte expr. a șicana (pe cineva), a hărțui continuu (pe cineva). substantiv feminin aiface

Babele f. pl. sau Zilele babei, cele dintâi 9 (sau 13) zile din luna lui Martie: s´au dus zilele babei și nopțile vegherii AL. substantiv feminin babele

jur-fíx (înv.) s. n. substantiv feminin jur-fix

mează-zí f., gen. mează-zileĭ (mează din amează și zi). Sud. – În vest mĭază-zi. substantiv feminin meazăzi

zi de vizită expr. (înv.) zi în care prostituatele se prezentau la controlul medical obligatoriu. substantiv feminin zidevizită

a muri cu zile expr. 1. a deceda în urma unei boli insuficient tratate. 2. a deceda în împrejurări neprevăzute. substantiv feminin amuricuzile

a otrăvi viața / zilele (cuiva) expr. a pricinui (cuiva) încontinuu necazuri, supărări etc. substantiv feminin aotrăviviața

pentru zile negre (pop.d. economii) pentru situații imprevizibile, pentru momente grele. substantiv feminin pentruzilenegre

a-și pune capăt zilelor expr. a se sinucide. substantiv feminin așipunecapătzilelor

n-au intrat zilele în sac expr. nu e nici o grabă! substantiv feminin nauintratzileleînsac

pâinea cea de toate zilele expr. mijloace de subzistență substantiv feminin pâineaceadetoatezilele

zi, și așa! expr. (deț.) și tu ai țigări? verb tranzitiv zi

zic, zis, a zíce v. tr. (lat. dico, dicere, it. di[ce]re, fr. dire, sp. decir.Ziseĭ; zi ! nu zice !). Exprim pin [!] ajutoru vorbeĭ saŭ pin scris, spun, vorbesc, grăĭesc, cuvîntez, rostesc: eŭ zic, cartea zice, Romaniĭ ziceaŭ (fals spuneaŭ !) Kikero nu Cicero. Ordonez, consiliez: le-am zis să plece. Cred, gîndesc: nu știŭ ce să zic. Cînt: zic un cîntec din gură, din fluĭer. Celebrez, oficiez: zic liturghia. Zi-ĭ „prost” și pace ! consideră-l prost, și gata (și dă-ĭ pace, și lasă-l în pace)! Ĭ-a zis „prost”, l-a calificat de prost. Bine zicĭ ! adevărat ! a-ĭ dreptate ! Inima-mĭ zice, inima-mĭ spune, îmĭ prevestește, presimt. – În Ps. S. și azĭ în Maram. a gice și (136, 11) a cice. verb tranzitiv zic

zíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zic, 1 pl. zícem, 2 pl. zićeți, perf. s. 1 sg. ziséi, 1 pl. zíserăm; imper. 2 sg. zi, neg. nu zíce; part. zis verb tranzitiv zice

ZÍCE, zic, vb. III. Tranz. (În concurență cu spune) 1. A exprima în cuvinte, a spune cu voce tare; p. ext. a vorbi; a rosti, a pronunța, a articula. ◊ Expr. Cât ai zice pește = într-o clipită, imediat. A zice zău = a se jura. A zice nu (sau ba) = a refuza, a tăgădui, a se opune, a rezista. A zice da = a afirma, a accepta, a consimți. Vrea (sau va, vra) să zică = a) înseamnă, are sensul, semnificația, valoarea. Ce va să zică aceea să plătesc? întrebă dânsul (ISPIRESCU); b) deci. Va să zică pleci.Mai bine zicând = mai exact, mai precis exprimat. ♦ A se adresa cuiva cu cuvintele..., a spune. ♦ (Despre texte) A cuprinde, a scrie, a relata. ♦ (Reg.) A comunica, a transmite, a face cunoscut. 2. A afirma, a declara, a spune (ceva); a susține, a pretinde. ♦ A promite, a afirma. Zis-a maica că mi-a face Un pieptar (JARNÍK-BÎRSEANU). ♦ A răspunde, a riposta; a opune. Nu-i așa jupâneșică? – Mai zi dacă ai ce (CREANGĂ). ♦ A reproșa, a obiecta. Bun suflet de om este, n-am ce zice (CREANGĂ). ◊ Expr. Să nu zici că... = să nu-mi reproșezi că... ♦ A contesta. Fosta-i și d-ta la tinerețe, nu zic (CREANGĂ). ♦ A sfătui, a îndemna; a porunci, a ordona. 3. (Pop.) A cânta (din gură sau dintr-un instrument); a doini, a hori. 4. A-și da o părere, a se pronunța într-o chestiune; p. ext. a gândi, a socoti, a crede. ◊ (Intranz.) Boierii toți vor zice cum zice domnitorul (ALECSANDRI). ◊ Expr. (Că) bine zici! = bună idee! ai dreptate. Ce-am zis eu? = nu ți-am spus? vezi că am avut dreptate? Zi... = a) judecă, socotește, dă-ți părerea. Dumneata cum crezi să facem, zi, nea Ioane? (DUMITRIU); b) așadar, prin urmare. Doarme... – Zi, doarme... murmură Rizea (DUMITRIU). Ce-ai zice...? = ce părere ai avea, cum ți-ar părea? Să zicem = a) să presupunem, să admitem. Să zicem că da, dar le trebuie vreme (DELAVRANCEA); b) de exemplu. Vino la ora zece, să zicem. ♦ (La optativ sau la conjunctiv) A avea sau a lăsa impresia că... Așa numai ca să zică și el că face ceva, bălăcea cu nuiaua prin apă (ISPIRESCU). 5. A se adresa cuiva rostindu-i numele; a numi un obiect cu numele lui. ◊ Impers. Au fost odată un voinic ce-i zicea Tei-Legănat (SBIERA). ◊ Expr. Cum (sau precum) s-ar (mai) zice = cum s-ar exprima, cum s-ar traduce (cu alte cuvinte). – Lat. dicere. verb tranzitiv zice

ZÍCE, zic, vb. III. Tranz. 1. A exprima ceva în cuvinte, a spune, a rosti cu voce tare; p. ext. a vorbi. ◊ Expr. Cât ai zice pește = într-o clipă, imediat, îndată. A zice nu (sau ba) = a refuza; a tăgădui, a se opune, a rezista. A zice da = a afirma, a accepta, a consimți. Vrea (sau va, vra) să zică = a) înseamnă, are sensul, semnificația, valoarea...; b) așadar, deci, prin urmare. Mai bine zis = mai exact, mai precis exprimat. ♦ A se adresa cuiva cu cuvintele..., a-i spune. ♦ (Despre texte) A cuprinde, a menționa, a relata. ◊ (Reg.) A comunica, a transmite, a face cunoscut. 2. A afirma, a declara; a susține, a pretinde. ♦ A promite, a făgădui. ♦ A răspunde, a riposta; a invoca. Mai zi dacă ai ce. ♦ A reproșa, a obiecta. Frumos, n-am ce zice.Expr. Să nu zici că... = să nu-mi reproșezi că... ♦ A contesta. ♦ A sfătui, a îndemna; a porunci, a ordona. 3. (Pop.) A cânta (din gură sau dintr-un instrument); a doini, a hori. 4. A-și da o părere, a se pronunța într-o chestiune; p. ext. a gândi, a socoti, a crede. Toți vor zice cum vrei tu.Expr. (Că) bine zici! = bună idee! așa este. Ce-am zis eu? = nu ți-am spus? vezi că am avut dreptate? Zi... = a) judecă, socotește, dă-ți părerea; b) așadar, prin urmare. Ce-ai zice...? = ce părere ai avea? cum ți-ar părea? Să zicem = a) să presupunem, să admitem; b) de exemplu. Vino, să zicem, la ora zece. ♦ (La optativ sau la conjunctiv) A avea sau a lăsa impresia că... Așa, numai ca să zică și el că face o treabă. 5. A se adresa cuiva rostindu-i numele; a numi un obiect cu numele lui; p. ext. a porecli. ◊ Impers. O fată ce-i zice Maria.Expr. (Refl.) Cum (sau precum) s-ar (mai) zice = cum s-ar exprima, cum s-ar traduce (cu alte cuvinte). – Lat. dicere. verb tranzitiv zice

zíce (-c, -is), vb.1. A spune. – 2. A afirma, a asigura. – 3. A vorbi, a pronunța. – 4. A se ruga. – 5. A citi, a declama, a recita. – 6. A cînta. – 7. A celebra, a oficia. – 8. A suna un instrument. – 9. A obiecta, a critica. – 10. A pretinde, a susține. – 11. A crede, a gîndi. – 12. A numi, a porecli. – 13. (Refl.) A se chema. – 14. (Refl.) A se presupune, a trece drept. – Mr. dzîc, dzîșu, dzițeare; megl. zic, ziș, ziceri; istr. zic, zis. Lat. dῑcēre (Pușcariu 1941; REW 8268; Popinceanu, ZRPh., LVI, 236), cf. it. dicere, gt. dire, sp. decir.Der. zicală, s. f. (proverb; formulă magică; bucată muzicală); zicălaș (var. zicălău, zicaș), s. m. (lăutar); zicătoare, s. f. (proverb; bucată muzicală); zicătură, s. f. (proverb; bucată muzicală); zicere, s. f. (zicală; expresie); zicător, s. m. (lăutar); zisă, s. f. (afirmație; proverb); prezice, vb., format după fr. prédire; cf. contrazice. Cică, adv. (după cum se spune, se pare), este o simplă abreviere a lui zice că, cf. calabr. cica. verb tranzitiv zice

zice v. 1. a rosti prin vorbe: zi să vie; 2. a cânta: doine cari zic de dor AL. ce cu fluierul îți zice EM.; 3. a exprima prin scris: ce zicea în scrisoarea ta ? 4. a ordona, a consilia: le-am zis să plece; 5. a crede, a socoti: ce zici de purtarea lui ? [Lat. DICERE]. verb tranzitiv zice

a zice (cuiva) vreo două de dulce expr. a certa, a mustra, a dojeni cu asprime (pe cineva). verb tranzitiv azice

zi-i înainte! expr. continuă! verb tranzitiv ziiînainte

a nu zice nici pâs expr. 1. a păstra un secret; a fi discret. 2. a răbda, a îndura o dojană, o mustrare, un afront etc. fără a crâcni. verb tranzitiv anuzicenicipâs

a zice vrute și nevrute expr. a flecări. verb tranzitiv azicevruteșinevrute

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului zi

zi   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular zi ziua
plural zile zilele
genitiv-dativ singular zile zilei
plural zile zilelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z