ZGULÍ, zgulesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se strânge ghem, a se ghemui. – Comp. sb. sguriti se. verb zguli
zgulésc (mă) v. refl. (sîrb. zgúliti, și gúliti, a juli, cu înț. luĭ zguriti se, a se zguli. V. julesc). Ban. Olt. Trans. Mă strîng de frică, de întristare. verb zgulesc
| zgulire | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | zgulire | zgulirea |
| plural | zguliri | zgulirile | |
| genitiv-dativ | singular | zguliri | zgulirii |
| plural | zguliri | zgulirilor | |