ZGRIBURÍ vb. IV. v. zgribuli. verbzgriburi
zgrebulésc (mă) v. refl. (cp. cu nsl. zgrbiti, a se încreți, a se gîrbovi, zgrbljen, gîrbovit; litv. drebulys, fiorĭ, tremur; ung. görbülni, a se gîrbovi). Fam. Mă strîng de frig: un proletar trecea zgrebulit [!]. V. intr. A zgribuli de frig, a tremura de frig. – În nord zgribul-, zgrebur- și zgribur-. verbzgrebulesc
zgriburi verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)zgriburi | zgriburire | zgriburit | zgriburind | singular | plural | ||
zgriburind | zgriburiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | zgriburesc | (să)zgriburesc | zgribuream | zgriburii | zgriburisem | |
a II-a (tu) | zgriburești | (să)zgriburești | zgribureai | zgriburiși | zgriburiseși | ||
a III-a (el, ea) | zgriburește | (să)zgribureai | zgriburea | zgriburi | zgriburise | ||
plural | I (noi) | zgriburim | (să)zgriburim | zgribuream | zgriburirăm | zgriburiserăm | |
a II-a (voi) | zgriburiți | (să)zgriburiți | zgribureați | zgriburirăți | zgriburiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | zgriburesc | (să)zgriburească | zgribureau | zgriburiră | zgriburiseră |