ZGOMOTÁ, zgomotez, vb. I. Intranz. (Rar) A produce zgomote; a trosni. ♦ (Despre oameni) A face gălăgie, a vorbi tare. ♦ (Despre ape curgătoare) A șopoti, a susura. – Din zgomot. verb zgomota
gomotésc v. intr. (d. gomot). Olt. Vorbesc încet. Lit. (zgomotez). Fac zgomot. verb gomotesc
zgomotéz, V. gomotesc. verb zgomotez
| zgomotare | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | zgomotare | zgomotarea |
| plural | zgomotări | zgomotările | |
| genitiv-dativ | singular | zgomotări | zgomotării |
| plural | zgomotări | zgomotărilor | |