zghihuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zghihuiésc, imperf. 3 sg. zghihuiá; conj. prez. 3 să zghihuiáscă verb tranzitivzghihui
zghíhuĭ și (rar) zghéhuĭ, a -í v. tr. (din maĭ raru zbihuĭ, poate ung.). Est. Iron. Scutur, zgîlțîĭ, agit vorbine de un bolnav de frigurĭ, de un speriat, de un nebun: Jidaniĭ se închinaŭ la havră par´că-ĭ zghihuĭa dracu. – Rar și zghehun, a -á. verb tranzitivzghihuĭ
sghihuì v. Mold. 1. a scutura (vorbind de epilepsie); 2. a scutura tare: tremura de parcă'l sghihuia dracul CR. [Și sbihui (Stamate): origină necunoscută]. verb tranzitivsghihuì
zghihuire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | zghihuire | zghihuirea |
plural | zghihuiri | zghihuirile | |
genitiv-dativ | singular | zghihuiri | zghihuirii |
plural | zghihuiri | zghihuirilor |