zgăncĭulésc v. tr. (cp. cu zgancă și cu ung. gáncsolni, a mustra, a ocărî). Est. Zgîndăresc o bubă. – Și zgîncĭoresc (rev. I. Crg. 7, 154). V. și scocĭorăsc. verb tranzitiv zgăncĭulesc
zgîncĭorésc, V. zgăcĭulesc. verb tranzitiv zgîncĭoresc
| zgânciorit | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | zgânciorit | zgâncioritul | zgânciorită | zgânciorita |
| plural | zgâncioriți | zgâncioriții | zgânciorite | zgâncioritele | |
| genitiv-dativ | singular | zgânciorit | zgâncioritului | zgânciorite | zgâncioritei |
| plural | zgâncioriți | zgâncioriților | zgânciorite | zgâncioritelor | |