zgăncĭulésc v. tr. (cp. cu zgancă și cu ung. gáncsolni, a mustra, a ocărî). Est. Zgîndăresc o bubă. – Și zgîncĭoresc (rev. I. Crg. 7, 154). V. și scocĭorăsc. verb tranzitivzgăncĭulesc
zgânciori | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)zgânciori | zgânciorire | zgânciorit | zgânciorind | singular | plural | ||
zgânciorind | zgâncioriți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | zgâncioresc | (să)zgâncioresc | zgâncioream | zgânciorii | zgânciorisem | |
a II-a (tu) | zgânciorești | (să)zgânciorești | zgâncioreai | zgâncioriși | zgâncioriseși | ||
a III-a (el, ea) | zgânciorește | (să)zgâncioreai | zgânciorea | zgânciori | zgânciorise | ||
plural | I (noi) | zgânciorim | (să)zgânciorim | zgâncioream | zgânciorirăm | zgâncioriserăm | |
a II-a (voi) | zgâncioriți | (să)zgâncioriți | zgâncioreați | zgânciorirăți | zgâncioriserăți | ||
a III-a (ei, ele) | zgâncioresc | (să)zgânciorească | zgâncioreau | zgâncioriră | zgâncioriseră |