zgăncĭulésc v. tr. (cp. cu zgancă și cu ung. gáncsolni, a mustra, a ocărî). Est. Zgîndăresc o bubă. – Și zgîncĭoresc (rev. I. Crg. 7, 154). V. și scocĭorăsc. verb tranzitiv zgăncĭulesc
zgîncĭorésc, V. zgăcĭulesc. verb tranzitiv zgîncĭoresc
| zgânciori | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) zgânciori | zgânciorire | zgânciorit | zgânciorind | singular | plural | ||
| zgânciorind | zgâncioriți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | zgâncioresc | (să) zgâncioresc | zgâncioream | zgânciorii | zgânciorisem | |
| a II-a (tu) | zgânciorești | (să) zgânciorești | zgâncioreai | zgâncioriși | zgâncioriseși | ||
| a III-a (el, ea) | zgânciorește | (să) zgâncioreai | zgânciorea | zgânciori | zgânciorise | ||
| plural | I (noi) | zgânciorim | (să) zgânciorim | zgâncioream | zgânciorirăm | zgâncioriserăm | |
| a II-a (voi) | zgâncioriți | (să) zgâncioriți | zgâncioreați | zgânciorirăți | zgâncioriserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | zgâncioresc | (să) zgânciorească | zgâncioreau | zgâncioriră | zgâncioriseră | ||