zgâlțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. zg'âlțâi, 3 zg'âlțâie imperf. 3 sg. zgâlțâiá conj. prez. 3 să zg'âlțâie verb tranzitiv zgâlțâi
ZGÂLȚÂÍ, zgấlțâi, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) scutura, a (se) clătina cu putere; a (se) zgudui; a (se) cutremura. – Onomatopee. verb tranzitiv zgâlțâi
zgî́lțîĭ, zgî́țîĭ și zgî́țuĭ și (nord și) cî́lțîĭ și cî́lțuĭ, a -í v. tr. (bg. kŭlcam, toc, hăcuĭesc, vsl. klŭcam, mă clatin. Var. din hîlțîĭ). Clatin, scutur (un pom, o ușă ș. a.). Fig. Iron. Scutur, bat: gardianu îl zgîlțîi pe pungaș. Zghihuĭ: Jidanu se închina par´că-l zgîlțîĭa dracu. – Și zgî́țîn, a -á (Neam. Rom. Pop. 4, 300) și zgî́lțîn, a -á și a zgîțîni (vest): ușa se zgîțîne (ChN. I, 171). La Tkz. și zgîrțuĭ. V. zgîcin. verb tranzitiv zgîlțîĭ
sgâlțăì v. a scutura pe cineva: rău m’a sgâlțăit AL. [Origină necunoscută]. verb tranzitiv sgâlțăì
ZGÂLȚÂÍ, zgấlțâi, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) scutura, a (se) clătina cu putere; a (se) zgudui; a (se) zgâlțâna; a (se) cutremura. – Formație onomatopeică. verb tranzitiv zgâlțâi
| zgâlțâi | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) zgâlțâi | zgâlțâire | zgâlțâit | zgâlțâind | singular | plural | ||
| zgâlțâind | zgâlțâiți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | zgâlțâi | (să) zgâlțâi | zgâlțâiam | zgâlțâii | zgâlțâisem | |
| a II-a (tu) | zgâlțâi | (să) zgâlțâi | zgâlțâiai | zgâlțâiși | zgâlțâiseși | ||
| a III-a (el, ea) | zgâlțâie | (să) zgâlțâiai | zgâlțâia | zgâlțâi | zgâlțâise | ||
| plural | I (noi) | zgâlțâim | (să) zgâlțâim | zgâlțâiam | zgâlțâirăm | zgâlțâiserăm | |
| a II-a (voi) | zgâlțâiți | (să) zgâlțâiți | zgâlțâiați | zgâlțâirăți | zgâlțâiserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | zgâlțâie | (să) zgâlțâie | zgâlțâiau | zgâlțâiră | zgâlțâiseră | ||