zéstre s. f. – Dotă. Lat. dextĕrae „promisiune” (Hasdeu, după Pușcariu 1935; Iordan, Dift., 115; REW 2618; Tiktin; Candrea). Legătura cu sl. zastroiti „a prepara” (Cihac, II, 472) este improbabilă. Folosit în general, afară de Banat și Crișana (ALR, II, 67). – Der. înzestra, vb. (a dota). Din rom. provin bg. zestra (Capidan, Raporturile, 225), rut. zjastra (Candrea, Elemente, 409), mag. zeszter (Edelspacher 24), săs. zestre. substantiv femininzestre
ZÉSTRE s. f. 1. Avere (mobilă sau imobilă) care se dă unei fete când se mărită. ♦ Bunuri pe care le aduce o călugăriță la intrarea ei în mănăstire. ♦ (Fam.) Totalitatea obiectelor casnice care constituie averea cuiva. 2. Totalitatea bunurilor care constituie averea unei comunități, a unei instituții etc.; inventar. – Lat. dextrae „făgăduință solemnă”. substantiv femininzestre
zéstre f., pl. ĭ (d. lat. dĕxtrae, adică „mînile [!] drepte” a doĭ care se învoĭesc: dextras renovare, a înoi tractatu. D. rom. vine bg. zestra). Dotă, avere care i se dă uneĭ fete cînd se mărită. Lucrurĭ cu care se înzestrează: zestrea uneĭ școale. V. trusoŭ. substantiv femininzestre
zestre f. avere ce o femeie aduce în căsătorie. [Lat. DEXTRAE, promisiune solemnă, cuvânt dat]. substantiv femininzestre
ZÉSTRE s. f. 1. Avere (mobilă sau imobilă) care se dă unei fete când se mărită. ♦ Bunuri pe care le aduce o călugăriță la intrarea ei în mănăstire. ♦ (Fam.) Totalitatea bunurilor care constituie averea cuiva. 2. Totalitatea bunurilor care constituie averea unei comunități, a unei instituții etc.; inventar. – Lat. dextrae „făgăduință solemnă”. substantiv femininzestre
zestre substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | zestre | zestrea |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | zestre | zestrei |
plural | — | — |