zenit definitie

ZENÍT s.n. Punctul cel mai înalt de pe bolta cerească, situat pe verticală deasupra locului de observație. [Pl. -turi, -te. / < fr. zénith, cf. ar. samt ar-runs – calea de deasupra capului]. substantiv neutruzenit

ZENÍT s. n. 1. punctul cel mai înalt de pe bolta cerească, diametral opus nadirului, pe verticală, deasupra locului de observație. 2. (fig.) culme, apogeu. (< fr. zénith) substantiv neutruzenit

ZENÍT s. n. Punct de intersecție al verticalei locului cu sfera cerească, situat deasupra capului observatorului și opus nadirului. ♦ Fig. Culme, apogeu, înălțime. – Fr. zénith. substantiv neutruzenit

*zenít n., pl. urĭ și e (fr. zénith, cuv. stricat de scriitoriĭ evuluĭ mediŭ d. ar. semt, cu art. al-semt, de unde vine azimut). Astr. Punctu în care verticala unuĭ loc ajunge sfera cerească. Fig. Apogeŭ, punctu cel maĭ înalt al gloriiĭ. V. nadir, azimut. substantiv neutruzenit

zenít s. n. substantiv neutruzenit

zenit n. 1. Astron. punctul cerului situat tocmai de asupra observatorului; 2. fig. punctul cel mai înalt la care se poate ajunge: zenitul gloriei; ca vulturul voit-am zenitul să-l pătrund AL. substantiv neutruzenit

ZENÍT s. n. Punct de intersecție al verticalei locului cu emisfera cerească superioară situat deasupra capului observatorului și opus nadirului; amiază. ♦ Fig. Culme, apogeu, înălțime. – Din fr. zénith. substantiv neutruzenit