zemuí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. zemuiéște, imperf. 3 sg. zemuiá conj. prez. 3 să zemuiáscă verb zemui
ZEMUÍ, pers. 3 zemuiește, vb. IV. Intranz. A lăsa zeamă, a musti. ♦ Refl. A se zemoși. – Din zeamă. verb zemui
ZEMUÍ, pers. 3 zemuiește, vb. IV. Intranz. A lăsa zeamă, a musti; a face să iasă la suprafață, să se scurgă lichidul din interior. ♦ Refl. A se zemoși. – Zeamă + suf. -ui. verb zemui
| zemui verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) zemui | zemuire | zemuit | zemuind | singular | plural | ||
| zemuind | — | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | — | (să) — | — | — | — | |
| a II-a (tu) | — | (să) — | — | — | — | ||
| a III-a (el, ea) | zemuiește | (să) — | zemuia | zemui | zemuise | ||
| plural | I (noi) | — | (să) — | — | — | — | |
| a II-a (voi) | — | (să) — | — | — | — | ||
| a III-a (ei, ele) | zemuiesc | (să) zemuiască | zemuiau | zemuiră | zemuiseră | ||