zel definitie

ZEL s.n. Râvnă, sârguință; ardoare. ◊ Exces de zel = sârguință exagerată. [< fr. zèle, lat. zelus, gr. zelos]. substantiv neutru zel

ZEL s. n. râvnă, sârguință; ardoare. ♦ exces de ~ = sârguință exagerată. (< fr. zèle, lat. zelus) substantiv neutru zel

zel (-luri), s. n. – Rîvnă. – Mr. zil. Fr. zèle, din gr. ζῆλος. Dublet al lui zilos, s. n. (zel) direct din ngr., sec. XIX, înv. – Der. zelator, s. m. (apărător), fin fr. zélateur; zelos, adj. (plin de zel), cu suf. -os; zulie, s. f. (gelozie), din ngr. ζουλία (Graur, BL, IV, 119), var. de la ζηλία (Gáldi 265), înv.; zuliar, adj., din ngr. ζουλίαρης; zulipsi, vb., din ngr. ζηλεύω, viitor ζηλέφω. Cf. gelos, zulă. substantiv neutru zel

zel s. n. substantiv neutru zel

zel n. râvnă, sârguință pentru succesul unui lucru. substantiv neutru zel

ZEL, zeluri, s. n. Râvnă, sârguință. ◊ Expr. Exces de zel = exagerare inutilă în îndeplinirea unei acțiuni, sârguință exagerată. – Fr. zèle (lat. lit. zelus). substantiv neutru zel

*zel n., pl. urĭ (lat. zelus, d. vgr. zélos; fr. zele. V. zulle). Silință, sîrguință, hărnicie, rîvnă: a lucra cu zel. – Vechĭ și zílos (după ngr.), ca scópos îld. scop. substantiv neutru zel

ZEL s. n. Râvnă, sârguință; ardoare. ◊ Expr. Exces de zel = exagerare inutilă în îndeplinirea unei acțiuni, sârguință exagerată. – Din fr. zèle, lat. zelus. substantiv neutru zel