zeamă, zemuri s. f. 1. (er., vulg.) spermă. 2. (deț.) supă. substantiv femininzeamă
zeámă f., pl. zemĭ și ob. n. zémurĭ (lat. pop. zĕma, d. vgr. zéma, suc, fertură [!]). Sucu bucatelor (maĭ supțire [!] de cît [!] sosu): zeama stufatuluĭ. Sucu poamelor: zeamă de lămîĭe. Zeamă de carne, fertură de carne fără nicĭ o legumă. Zeamă lungă (Iron.), zemurcă, heltĭugă, mîncare cu prea multă zeamă și prea puțină carne: zeamă lungă să s´ajungă ! – În nord, est și Olt. zamă. substantiv femininzeamă
zeamă f. 1. licoare scoasă prin stoarcere sau fierbere: zeamă de lămâie, zeamă de carne; 2. preparațiune culinară lichidă în care se pune sare și condimente: zeamă grasă. [Lat. vulg. ZEMA, suc]. substantiv femininzeamă
ZEÁMĂ, zemuri, s. f. 1. Fiertură de carne sau de legume, constituind un fel de mâncare; partea lichidă a bucatelor, apa în care fierb. ◊ Expr. A mânca singur bucatele și a lăsa altora zeama = a trage singur tot folosul, lăsând altora foarte puțin sau nimic. A nu fi nici de zeama ouălor sau a nu fi de nici o zeamă, se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeamă lungă să se-ajungă = mâncare făcută cu sos mult, pentru a ajunge la multe persoane. Zeamă lungă = vorbărie lungă, lipsită de interes. Tot de-o zeamă = deopotrivă. Soarbe-zeamă = om prost, molâu. Zeamă de clopot (sau de hârleț) = moartea. Zeamă de vorbe = vorbărie deșartă; vorbe goale. ♦ Zeamă de varză = lichid acrișor în care s-a murat varza; moare. 2. Lichidul pe care îl conțin celulele și țesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. 3. Nume generic pentru diverse lichide. ◊ Ou cu zeamă = ou fiert puțin, cu albușul necoagulat. – Lat. zema (< gr. zema). substantiv femininzeamă
zeamă s. f., g.-d. art. zémii; (feluri) pl. zémuri substantiv femininzeamă
ZEÁMĂ, (2) zemuri, s. f. 1. Fiertură de carne sau de legume, constituind un fel de mâncare; partea lichidă a bucatelor, apa în care fierb. ◊ Expr. A mânca singur bucatele și a lăsa altora zeama = a trage singur tot folosul, lăsând altora foarte puțin sau nimic. A nu fi de nicio zeamă, se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeamă lungă = a) mâncare neconsistentă, făcută cu prea multă apă, pentru a ajunge la multe persoane; b) vorbărie lungă, lipsită de interes; p. ext. persoană care vorbește mult și fără nicio noimă. Tot de-o zeamă = deopotrivă. Zeamă de clopot (sau de hărleț) = moartea. Zeamă de vorbe = vorbărie deșartă; vorbe goale. ♦ Zeamă de varză = lichid acrișor în care s-a murat varza; moare. 2. Fel de zeamă (1). 3. Lichid pe care îl conțin celulele și țesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. Zeamă de prune = țuică. 4. Nume generic pentru diverse lichide, ◊ Ou cu zeamă = ou fiert puțin, cu albușul necoagulat. ♦ (Rar) Sânge. 5. (Chim.; în sintagma) Zeamă bordeleză = suspensie de culoare albastră de sulfat bazic de cupru în apă, folosită ca fungicid. [Pl. și: zemi. – Var.: zámă s. f.] – Lat. zema. substantiv femininzeamă
zeámă (-émi), s. f. – 1. Suc, must. – 2. SUpă, fiertură. – Var. zamă. Mr. dzamă. Gr. ζέμα, uneori prin intermediul unui lat. *zĕma (Tiktin; Graur, Rom., LVI, 109; Ivănescu, BF, VI, 102; Rohlfs, EWUG, 732; Rosetti, II, 69). – Der. zemîrcă, s. f. (poșircă, apă chioară), var. zămîrcă, zămurcă; zemos (var. zămos), adj. (cu zeamă); zămos, s. m. (Mold., pepene galben). Din rom. provine rut. dzema, dzjama (Candrea, Elemente, 403). substantiv femininzeamă
soarbe-zeamă m. fig. și pop. om bleg. substantiv femininsoarbezeamă
zeamă de clopot expr. (pop.) moartea. substantiv femininzeamădeclopot
găina bătrână face supa / ciorba / zeama / bună prov. (er.) femeia matură experimentată reprezintă pentru bărbați partenerul de sex ideal. substantiv feminingăinabătrânăfacesupa
zeamă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | zeamă | zeama |
plural | zemi | zemurile | |
genitiv-dativ | singular | zemi | zemii |
plural | zemuri | zemilor |