zdrobíre s. f., g.-d. art. zdrobírii; pl. zdrobíri substantiv feminin zdrobire
ZDROBÍRE s. f. Acțiunea de a (se) zdrobi și rezultatul ei; sfărâmare, strivire; nimicire, distrugere. ♦ Fig. Mâhnire, supărare cumplită. substantiv feminin zdrobire
ZDROBÍRE, zdrobiri, s. f. Acțiunea de a (se) zdrobi și rezultatul ei; sfărâmare, strivire; nimicire, distrugere. ♦ Fig. Mâhnire, supărare cumplită. – V. zdrobi. substantiv feminin zdrobire
zdrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zdrobíse, imperf. 3 sg. zdrobeá; conj. prez. 3 să zdrobeáscă verb tranzitiv zdrobi
ZDROBÍ, zdrobesc, vb. IV. 1. Tranz. A strivi, a sfărâma. ♦ A nimici, a distruge. 2. Refl. Fig. (Reg., despre oameni) A se frământa, a se agita. – Slav (v. sl. sŭdrobiti). verb tranzitiv zdrobi
sdrobì v. 1. a sfărâma prin pisare sau călcare; 2. a nimici: a sdrobit puterea lor; 3. fig. a mâhni foarte, a cauza o durere vie și profundă: a sdrobi inima, a sdrobi rărunchii. [Slav. SŬDROBITI, a face bucăți]. verb tranzitiv sdrobì
ZDROBÍ, zdrobesc, vb. IV. 1. Tranz. A strivi, a sfărâmă. ♦ A nimici, a distruge. ♦ Fig. A mâhni, a supăra, a distruge sufletește. ♦ Refl. A se destrăma, a pieri. 2. Refl. Fig. (Reg.; despre oameni) A se strădui din toate puterile, a se frământa, a se agita; a se zbuciuma. – Din sl. sŭdrobiti. verb tranzitiv zdrobi
zdrobésc v. tr. (vsl. sŭ-dobiti și drobiti. V. drob). Strivesc (pisînd, bătînd orĭ călcînd): a zdrobi struguriĭ în teasc, usturoĭu în piŭă. Fig. Nimicesc: a zdrobi un dușman. A măhni [!] adînc: vestea asta l-a zdrobit. verb tranzitiv zdrobesc
| zdrobire substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | zdrobire | zdrobirea |
| plural | zdrobiri | zdrobirile | |
| genitiv-dativ | singular | zdrobiri | zdrobirii |
| plural | zdrobiri | zdrobirilor | |