zburătuire definitie
- Vezi aici mai multe rimezburătuire
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuzb
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuzbu
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cure
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuire
zburătuíre (pop.) s. f., g.-d. art. zburătuírii; pl. zburătuíri substantiv femininzburătuire
ZBURĂTUÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a zburătui și rezultatul ei. substantiv femininzburătuire
ZBURĂTUÍRE, zburătuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a zburătui și rezultatul ei. [Var.: zburătăíre s. f.] – V. zburătui. substantiv femininzburătuire
zburătui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zburătuiésc, imperf. 3 sg. zburătuiá conj. prez. 3 să zburătuiáscă verb tranzitivzburătui
ZBURĂTUÍ, zburătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A zburătăci (1). 2. A reteza dintr-o lovitură, făcând să cadă, să se prăbușească. – Din zbura. verb tranzitivzburătui
sburătuì v. 1. a alunga (cu pietre, cu lemne): câți trec, îi sburătuesc POP.; 2. a se alunga în sbor: graurii se sburătuiau prin stuh. [Tras din sburat, de unde și sburătăci]. verb tranzitivsburătuì
ZBURĂTUÍ, zburătuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A zburătăci (1). 2. A reteza dintr-o lovitură, făcând să cadă, să se prăbușească. – Din zbura. verb tranzitivzburătui
zburătăcésc și -ucésc v. tr. (d. zburătură). Lovesc cu zburăturĭ (c´un băț, c´o peatră): copiiĭ zburătăceaŭ nucu ca să cadă nucile. Ĭaŭ la goană (alung) bombardînd: ne răpezeam [!] pe urma omuluĭ și-l zburătăceam cu petre (Sadov. VR. 1907, 9, 38). V. refl. Mă joc zburînd, ĭes zburînd: găinile se zburătăciră din poĭată. – Și -tăĭesc, -tuĭesc. La Chendi (Foĭletoane, 101) zburătoresc. verb tranzitivzburătăcesc
zburătuĭésc, V. zburătăcesc. verb tranzitivzburătuĭesc
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluizburătuire
| zburătuire | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | zburătuire | zburătuirea |
| plural | zburătuiri | zburătuirile | |
| genitiv-dativ | singular | zburătuiri | zburătuirii |
| plural | zburătuiri | zburătuirilor | |