zburăturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zburăturésc, imperf. 3 sg. zburătureá conj. prez. 3 să zburătureáscă verb tranzitiv zburături
ZBURĂTURÍ, zburăturesc, vb. IV. (Rar) 1. Intranz. A străbate aerul, a zbura. 2. Tranz. și intranz. A zburătăci (1). [Var.: zburătorí vb. IV] – Din zbura. verb tranzitiv zburături
ZBURĂTURÍ, zburăturesc, vb. IV. 1. Intranz. (Pop.) A străbate aerul; a zbura. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A zburătăci (1). [Var.: zburătorí vb. IV] – Din zburătură. verb tranzitiv zburături
| zburăturit | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | zburăturit | zburăturitul | zburăturită | zburăturita |
| plural | zburăturiți | zburăturiții | zburăturite | zburăturitele | |
| genitiv-dativ | singular | zburăturit | zburăturitului | zburăturite | zburăturitei |
| plural | zburăturiți | zburăturiților | zburăturite | zburăturitelor | |