zburătúră (pop.) s. f., g.-d. art. zburătúrii; pl. zburătúri substantiv feminin zburătură
ZBURĂTÚRĂ, zburături, s. f. 1. Bucată scurtă de lemn cu care se aruncă într-un pom sau după o pasăre; scurtătură. ♦ Așchie, țandără. ♦ (Înv.) Sfărâmătură de plumb sau de fier cu care se încărcau armele de foc. 2. Mișcare de aruncare; distanță până la care ajunge un lucru aruncat. Departe, ca la o zburătură de praștie. – Din zbura + suf. -(ă)tură. substantiv feminin zburătură
sburătură f. bucată de lemn, de piatră, de plumb: îl pocni cu o sburătură. substantiv feminin sburătură
zburătúră f., pl. ĭ (d. a zbura, a sări în aer, a se face țandărĭ). Bucată, frîntură (de lemn): aruncă c´o zburătură în cĭorĭ. Sfărîmătură de metal (de schijă): o pușcă încărcată cu zburăturĭ (V. mitraliĭ). Pl. Caĭele de boĭ (nord). substantiv feminin zburătură
ZBURĂTÚRĂ, zburături, s. f. (Pop.) 1. Bucată scurtă de lemn cu care se aruncă într-un pom sau după o pasăre; scurtătură. ♦ Așchie, țandără. ♦ (înv.) Sfărâmătură de plumb sau de fier cu care se încărcau armele de foc. 2. Mișcare de aruncare; distanță până la care ajunge un lucru aruncat. Departe ca la o zburătură de praștie. – Zbura + suf. -ătură. substantiv feminin zburătură
zburăturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zburăturésc, imperf. 3 sg. zburătureá conj. prez. 3 să zburătureáscă verb tranzitiv zburături
ZBURĂTURÍ, zburăturesc, vb. IV. (Rar) 1. Intranz. A străbate aerul, a zbura. 2. Tranz. și intranz. A zburătăci (1). [Var.: zburătorí vb. IV] – Din zbura. verb tranzitiv zburături
ZBURĂTURÍ, zburăturesc, vb. IV. 1. Intranz. (Pop.) A străbate aerul; a zbura. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A zburătăci (1). [Var.: zburătorí vb. IV] – Din zburătură. verb tranzitiv zburături
| zburături | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) zburături | zburăturire | zburăturit | zburăturind | singular | plural | ||
| zburăturind | zburăturiți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | zburăturesc | (să) zburăturesc | zburătuream | zburăturii | zburăturisem | |
| a II-a (tu) | zburăturești | (să) zburăturești | zburătureai | zburăturiși | zburăturiseși | ||
| a III-a (el, ea) | zburăturește | (să) zburătureai | zburăturea | zburături | zburăturise | ||
| plural | I (noi) | zburăturim | (să) zburăturim | zburătuream | zburăturirăm | zburăturiserăm | |
| a II-a (voi) | zburăturiți | (să) zburăturiți | zburătureați | zburăturirăți | zburăturiserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | zburăturesc | (să) zburăturească | zburătureau | zburăturiră | zburăturiseră | ||