ZBURĂTORÍ vb. IV. v. zburături. verb tranzitiv zburători
ZBURĂTORÍ vb. IV v. zburături. verb tranzitiv zburători
zburătăcésc și -ucésc v. tr. (d. zburătură). Lovesc cu zburăturĭ (c´un băț, c´o peatră): copiiĭ zburătăceaŭ nucu ca să cadă nucile. Ĭaŭ la goană (alung) bombardînd: ne răpezeam [!] pe urma omuluĭ și-l zburătăceam cu petre (Sadov. VR. 1907, 9, 38). V. refl. Mă joc zburînd, ĭes zburînd: găinile se zburătăciră din poĭată. – Și -tăĭesc, -tuĭesc. La Chendi (Foĭletoane, 101) zburătoresc. verb tranzitiv zburătăcesc
| zburătorit | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | zburătorit | zburătoritul | zburătorită | zburătorita |
| plural | zburătoriți | zburătoriții | zburătorite | zburătoritele | |
| genitiv-dativ | singular | zburătorit | zburătoritului | zburătorite | zburătoritei |
| plural | zburătoriți | zburătoriților | zburătorite | zburătoritelor | |