BICIUÍ, biciuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu biciul. ♦ Tranz. (Adesea fig.) A lovi cu ceva subțire ca biciul, producând usturime. Ierburile îl biciuiau (GÎRLEANU). 2. Tranz. Fig. A critica, a satiriza fără cruțare. [Prez. ind. și bíciui. – Var.: (reg.) zbiciuí vb. IV] – Din bici. verb tranzitiv biciui
ZBICIUÍ vb. IV. v. biciui. verb tranzitiv zbiciui
ZBICIUÍ vb. IV. Tranz. (Reg.) A biciui. – Pref. s- + biciui. verb tranzitiv zbiciui
zbicĭuiéz v. tr. (d. zbicesc 2). Rar. Bat, izbesc: cu bicĭu l-a zbiciuĭa [!] (P. P.). – Și zmi- (Dos.) verb tranzitiv zbicĭuiez
| zbiciuit | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | zbiciuit | zbiciuitul | zbiciuită | zbiciuita |
| plural | zbiciuiți | zbiciuiții | zbiciuite | zbiciuitele | |
| genitiv-dativ | singular | zbiciuit | zbiciuitului | zbiciuite | zbiciuitei |
| plural | zbiciuiți | zbiciuiților | zbiciuite | zbiciuitelor | |