BICIUÍ, biciuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu biciul. ♦ Tranz. (Adesea fig.) A lovi cu ceva subțire ca biciul, producând usturime. Ierburile îl biciuiau (GÎRLEANU). 2. Tranz. Fig. A critica, a satiriza fără cruțare. [Prez. ind. și bíciui. – Var.: (reg.) zbiciuí vb. IV] – Din bici. verb tranzitiv biciui
ZBICIUÍ vb. IV. v. biciui. verb tranzitiv zbiciui
ZBICIUÍ vb. IV. Tranz. (Reg.) A biciui. – Pref. s- + biciui. verb tranzitiv zbiciui
zbicĭuiéz v. tr. (d. zbicesc 2). Rar. Bat, izbesc: cu bicĭu l-a zbiciuĭa [!] (P. P.). – Și zmi- (Dos.) verb tranzitiv zbicĭuiez
| zbiciui verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) zbiciui | zbiciuire | zbiciuit | zbiciuind | singular | plural | ||
| zbiciuind | zbiciuiți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | zbiciui | (să) zbiciuiesc | zbiciuiam | zbiciuii | zbiciuisem | |
| a II-a (tu) | zbiciuiești | (să) zbiciui | zbiciuiai | zbiciuiși | zbiciuiseși | ||
| a III-a (el, ea) | zbiciuiește | (să) zbiciuiai | zbiciuia | zbiciui | zbiciuise | ||
| plural | I (noi) | zbiciuim | (să) zbiciuim | zbiciuiam | zbiciuirăm | zbiciuiserăm | |
| a II-a (voi) | zbiciuiți | (să) zbiciuiți | zbiciuiați | zbiciuirăți | zbiciuiserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | zbiciuie | (să) zbiciuiască | zbiciuiau | zbiciuiră | zbiciuiseră | ||