zbéguĭ (mă) și -ĭésc (vest) și zbeng- (est) v. refl. (vsl. sŭ-bĭegnonti, a alerga împreună, d. bĭegati, a fugi. V. bejenie, pribeag, zghihuĭ). Zburd, mă joc sărind orĭ alergînd: zbeguindu-se (ChN. I, 14). – În Ban. zbi- (R. C. 258). verb zbeguĭ
sbeguì v. a se juca, vorbind de copii. verb sbeguì
zbenguí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă zbéngui, 2 sg. te zbéngui, 3 se zbénguie, imperf. 3 sg. se zbenguiá verb zbengui
zbengui, zbenguiesc v. r. (er.) a participa la preludiul unui act sexual. verb zbengui
ZBENGUÍ, zbéngui, vb. IV. Refl. A se juca sărind și alergând, a zburda. ♦ A se hârjoni. – Din zbeng. verb zbengui
ZBENGUÍ, zbéngui, vb. IV. Refl. A se juca sărind și alergând; a zburda. ♦ A se lua la harță; a se hârjoni. – Zbeng + suf. -ui. verb zbengui
ZBENGUÍ, zbenguiesc, vb. refl. v. CA1 adv. ... A. II. 1. (Se compară o noțiune cu ea însăși) În felul..., cum e obiceiul, cum se știe. Tinerii, ca tinerii, se zbenguiesc. – [DEX '98] verb zbengui
| zbengui verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) zbengui | zbenguire | zbenguit | zbenguind | singular | plural | ||
| zbenguind | zbenguiți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | zbengui | (să) zbenguiesc | zbenguiam | zbenguii | zbenguisem | |
| a II-a (tu) | zbenguiești | (să) zbengui | zbenguiai | zbenguiși | zbenguiseși | ||
| a III-a (el, ea) | zbenguiește | (să) zbenguiai | zbenguia | zbengui | zbenguise | ||
| plural | I (noi) | zbenguim | (să) zbenguim | zbenguiam | zbenguirăm | zbenguiserăm | |
| a II-a (voi) | zbenguiți | (să) zbenguiți | zbenguiați | zbenguirăți | zbenguiserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | zbenguie | (să) zbenguiască | zbenguiau | zbenguiră | zbenguiseră | ||