zbéguĭ (mă) și -ĭésc (vest) și zbeng- (est) v. refl. (vsl. sŭ-bĭegnonti, a alerga împreună, d. bĭegati, a fugi. V. bejenie, pribeag, zghihuĭ). Zburd, mă joc sărind orĭ alergînd: zbeguindu-se (ChN. I, 14). – În Ban. zbi- (R. C. 258). verb zbeguĭ
sbeguì v. a se juca, vorbind de copii. verb sbeguì
| zbegui verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) zbegui | zbeguire | zbeguit | zbeguind | singular | plural | ||
| zbeguind | zbeguiți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | zbegui | (să) zbegui | zbeguiam | zbeguii | zbeguisem | |
| a II-a (tu) | zbegui | (să) zbegui | zbeguiai | zbeguiși | zbeguiseși | ||
| a III-a (el, ea) | zbeguie | (să) zbeguiai | zbeguia | zbegui | zbeguise | ||
| plural | I (noi) | zbeguim | (să) zbeguim | zbeguiam | zbeguirăm | zbeguiserăm | |
| a II-a (voi) | zbeguiți | (să) zbeguiți | zbeguiați | zbeguirăți | zbeguiserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | zbeguie | (să) zbeguie | zbeguiau | zbeguiră | zbeguiseră | ||