zbârnâi definitie

zbârnâí (a ~) vb., ind. prez. 3 zb'ârnâie, imperf. 3 sg. zbârnâiá; conj. prez. 3 să zb'ârnâie verb zbârnâi

ZBÂRNÂÍ, pers. 3 zbấrnâie, vb. IV. Intranz. 1. A produce sunetul caracteristic „zbârn”; a bâzâi. 2. (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. 3. (Rar, despre oameni) A-și arăta nemulțumirea murmurând; a bombăni, a cârti. [Var.: zbârnăí vb. IV] – Din zbârn. verb zbârnâi

zbî́rnîĭ, a -í v. intr. (vsl. *brĭnetĭ, de unde și rut. breniti, pol. brnieć, ceh. brnĕti, a bîzîi, a zbîrnîi. [Bern. 1, 95]. Cp. și cu bîrcîĭ). Fac zbîrn, vorbind de insectele marĭ, de coarde maĭ groase întinse ș. a. Telefoanele zbîrnîĭe, țîrîĭe (sună) mereŭ. Fig. A-țĭ zbîrnîi urechile, a fi bolnav de urechĭ, a ți se părea că tot auzĭ zbîrn (V. țiuĭ). V. tr. Fac să zbîrnîĭe: băĭețiĭ îșĭ zbîrnîĭaŭ zmeĭele. – Rar și bîrnîĭ. V. vibrez, bîzîĭ. verb zbîrnîĭ

sbârnăì v. 1. a face un sgomot surd, vorbind de albine; 2. a sbura, vorbind de săgeți: sbârnăe coarda din arcu-i AL. [Onomatopee (v. sbârn)]. verb sbârnăì

ZBÂRNĂÍ vb. IV. v. zbârnâi. verb zbârnăi

sbârnăì v. 1. a face un sgomot surd, vorbind de albine; 2. a sbura, vorbind de săgeți: sbârnăe coarda din arcu-i AL. [Onomatopee (v. sbârn)]. verb sbârnăì

ZBÂRNĂÍ vb. IV v. zbârnâi. verb zbârnăi

ZBÂRNÂÍ, zbấrnâi, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A produce un sunet asemănător cu bâzâitul insectelor, cu vibrarea unei coarde, a unui motor etc.; a bâzâi, a zumzăi. 2. (Despre vânt; la pers. 3) A șuiera, a vâjâi. 3. (Rar; despre oameni) A-și arăta nemulțumirea murmurând; a bombăni, a cârti. [Var.: zbârnăí vb. IV] – Zbârn + suf. -ăi. verb zbârnâi

a-i zbârnâi găoacea expr. (er. – d. femei) a se excita. verb aizbârnâigăoacea