zbârcíre s. f., g.-d. art. zbârcírii; pl. zbârcíri substantiv feminin zbârcire
ZBÂRCÍRE s. f. Faptul de a (se) zbârci; încrețire. substantiv feminin zbârcire
ZBÂRCÍRE, zbârciri, s. f. Faptul de a (se) zbârci1; încrețire, ridare, cutare. – V. zbârci1. substantiv feminin zbârcire
zbârcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. zbârcéște, imperf. 3 sg. zbârceá; conj. prez. 3 să zbârceáscă verb zbârci
ZBÂRCÍ1, zbârcesc, vb. IV. Refl. A face zbârcituri; a se strânge în cute; a se încreți. ◊ Expr. (Intranz.) A zbârci din nas = a strâmba din nas, v. strâmba. ♦ (Rar) A se închirci, a se crispa. – Comp. bg. bărča. verb zbârci
sbârcì v. a face sbârcituri. [Slav. *SŬBŬRČATI (bulg. NABŬRČAVAM), a se strânge]. verb sbârcì
ZBÂRCÍ1, zbârcesc, vb. IV. Refl. (Despre piele) A face zbârcituri; a se strânge în cute, a face riduri; a se încreți, a se rida. ◊ Expr. (Intranz.) A zbârci din nas = a strâmba din nas, v. strâmba. A zbârci sprâncenele = a se încrunta. ♦ (Rar) A se închirci, a se crispa. – Cf. bg. bărča. verb zbârci
zbîrcésc v. tr. (bg. bŭrčy, zbîrcesc [Bern. 1, 108], rudă cu zgîrcesc și zbîrcĭog). Zgîrcesc, încrețesc, strîng (o suprafață): arsura îĭ zbîrcise pelea [!]. V. refl. Fața i se zbîrcise de bătrîneță. V. intr. A zbîrci din nas, a da semne de neplăcere. A zbîrci la joc (Bz.), a spurca, a greși, a da o lovitură greșită. verb zbîrcesc
| zbârcire | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | zbârcire | zbârcirea |
| plural | zbârciri | zbârcirile | |
| genitiv-dativ | singular | zbârciri | zbârcirii |
| plural | zbârciri | zbârcirilor | |