zapcíu s. m., art. zapcíul; pl. zapcíi, art. zapcíii (-ci-ii) substantiv masculinzapciu
ZAPCÍU, zapcii, s. m. (Înv.) 1. Cârmuitor al unei plăși, subordonat ispravnicului (și însărcinat cu strângerea dărilor). 2. Grad în armată; căpitan. 3. Agent de poliție; sergent de stradă. – Tc. zabtçi. substantiv masculinzapciu
zapcíŭ m. (turc. zabtčy, cel ce ține în disciplină, rudă cu zabit, șef. V. zapt și zabet). Vechĭ. Executor, jandarm. Ofițer. Suprefect [!] de plasă. Azĭ. Iron. Administrator (suprefect [!] de plasă, pomojnic) chilpirgiŭ. substantiv masculinzapciŭ
zapciu m. od. 1. subprefectul unei plăși (în opozițiune cu vătaf): la ispravnic și zapciu geaba merg și geaba viu POP.; 2. agent executiv: șase zapcii pentru împliniri de bani FIL.; 3. în special, sergent de stradă: la toate răspântiile câte un zapciu al agiei opria carele... până după trecerea alaiului NEGR. [Turc. ZABTČY, administrator]. substantiv masculinzapciu
ZAPCIÍ, zapciesc, vb. IV. Tranz. (înv.) A încasa cu forța dările sau datoriile de la cineva; a executa. – Din zapciu. substantiv masculinzapcii
ZAPCÍU, zapcii, s. m. (înv.) 1. Cârmuitor al unei plăși, subordonat ispravnicului (și însărcinat cu strângerea dărilor). 2. Grad în armată, echivalent cu cel de căpitan; persoană care avea acest grad. 3. Agent de poliție; sergent de stradă. – Din tc. zaptiye. substantiv masculinzapciu
zapciu substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | zapciu | zapciul |
plural | zapcii | zapciii | |
genitiv-dativ | singular | zapciu | zapciului |
plural | zapcii | zapciilor |