warant definitie

waránt s. n., pl. waránte substantiv neutru warant

WARÁNT s.n. Recipisă eliberată celui care depune mărfuri într-un doc sau într-un antrepozit și care se poate negocia ca poliță sau poate servi ca garanție pentru obținerea unui împrumut. [Pron. va-rant. / < engl., fr. warrant]. substantiv neutru warant

WARÁNT s. n. recipisă, titlu de proprietate asupra mărfurilor, eliberat de antrepozitul în care acestea sunt depuse, servind ca hârtie de valoare, transmisibilă și negociabilă, și la obținerea de credit în condiții de gaj. (< fr., engl. warrant) substantiv neutru warant

WARÁNT, warante, s. n. Act eliberat celui ce înmagazinează o marfă în docuri sau în antrepozite și care poate fi negociat ca o poliță sau poate servi titularului ca garanție pentru obținerea unui împrumut. [Pr.: varant] – Fr. warrant (< engl.). substantiv neutru warant

warant n. recepisă dată celui ce depune mărfuri într´un dock sau în magazine publice: warantul se poate negoția prin andosare. substantiv neutru warant

WARÁNT, warante, s. n. Recipisă eliberată celui care depune mărfuri în păstrarea unui magazin general, constituind titlu de proprietate asupra mărfurilor și folosind ca hârtie de valoare și la obținerea de credit pe gaj. – Din fr., engl. warrant. substantiv neutru warant