VĂINÁ, văinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se văita. – Din vai (după căina). verbvăina
văina | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)văina | văinare | văinat | văinând | singular | plural | ||
văinând | văinați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | văinez | (să)văinez | văinam | văinai | văinasem | |
a II-a (tu) | văinezi | (să)văinezi | văinai | văinași | văinaseși | ||
a III-a (el, ea) | văinează | (să)văinai | văina | văină | văinase | ||
plural | I (noi) | văinăm | (să)văinăm | văinam | văinarăm | văinaserăm | |
a II-a (voi) | văinați | (să)văinați | văinați | văinarăți | văinaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | văinează | (să)văineze | văinau | văinară | văinaseră |