vắduv adj. m., s. m., pl. vắduvi; adj. f., s. f. vắduvă, pl. 'văduve adjectivvăduv
vắduv, -ă adj. și s. (lat. vĭduus, vĭdua, de unde vrom. văduŭ, văduŭă [văduo, ca noo îld. noŭă]. Apoĭ s´a făcut văduvă, care a prefăcut masculinu văduŭ în văduv. It. védovo, -va, pv. vezoa, fr. veuf, veuve, cat. viuda, sp. viudo, viuda, pg. viuvo, -va. V. vădană). Rămas fără soție (pin [!] moarte): om văduv, femeĭe văduvă; un văduv, o văduvă. Fig. Rar. Lipsit de: un sat văduv de locuitorĭ. – În est masc. și văduvóĭ. adjectivvăduv
vắduv (-vi), s. m. – 1. bărbat care și-a pierdut soția prin moarte. – 2. (Adj.) Vid, liber, gol. – Var. Trans. văduu, vădan, Mold. văduvoi, vădăoi, văduoi, Trans. văduvariu, vădulariu. Mr. veduu. Lat. vĭdŭus (Pușcariu 1851; REW 9321), cf. it. vedovo, prov. vezoa, fr. veuf, cat., sp. viudo, port. viuvo. Pentru evoluția celui de-al doilea v, cf. it. vedovo și măduvă (Tiktin; după părerea eronată a lui Cihac, II, 443 și Conev 59, din sl. vidova „văduvă”). Uz general (ALR, I, 279). Vădan, pe care Tiktin îl găsește greu de explicat, trebuie să fie în loc de *văduvan, cf. văduvoi față de văduoi. – Der. văduvă (var. vădană, văduvoaie, văduvoaie, văduvioară, văduviță), s. f. (femeie căreia i-a murit soțul), din lat. vĭdŭa (după Miklosich, Lexicon, 116, din sl. vĭdova); văduvioară (var. văduviță), s. f. (pește, Idus melatonus; plantă, Scabiosa atotpurpurea); văduvi (var. Mold. vădăni), vb. (a rămîne văduv; a lipsi de, a lăsa gol); văduvie (var. Mold. vădanie), s. f. (starea de văduv sau de văduvă); vădu(v)esc, adj. (de văduv). adjectivvăduv
văduv a. și m. 1. bărbat rămas fără soție (prin moarte sau despărțenie); 2. fig. lipsit de: oraș văduv de locuitori. [Vechiu-rom. văduu (cf. Mold. vădăoiu, văduvoiu (CR.) = lat. VIDUUS]. adjectivvăduv
VĂDÚV, -Ă, văduvi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care și-a pierdut soțul sau soția prin deces și nu s-a recăsătorit; vădan. 2. Adj. Fig. Lipsit de ceva; liber, gol. – Lat. viduus, -ua. adjectivvăduv
văduví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văduvésc, imperf. 3 sg. văduveá; conj. prez. 3 să văduveáscă verb tranzitivvăduvi
văduvì v. a rămânea văduv. verb tranzitivvăduvì
VĂDUVÍ, văduvesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face, a lăsa pe cineva văduv. ♦ Tranz. Fig. A lăsa pe cineva singur, a lipsi pe cineva de ceva. 2. Intranz. A duce viață de văduv. – Din văduv. verb tranzitivvăduvi
văduvésc v. tr. (d. văduvă). Fac văduv orĭ văduvă: războĭu văduvise multe femeĭ. Fig. Lipsesc, despoĭ: România șĭ-a reluat provinciile de care era văduvită. V. intr. Trăĭesc văduv: mulțĭ anĭ a văduvit. verb tranzitivvăduvesc
văduvi | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)văduvi | văduvire | văduvit | văduvind | singular | plural | ||
văduvind | văduviți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | văduvesc | (să)văduvesc | văduveam | văduvii | văduvisem | |
a II-a (tu) | văduvești | (să)văduvești | văduveai | văduviși | văduviseși | ||
a III-a (el, ea) | văduvește | (să)văduveai | văduvea | văduvi | văduvise | ||
plural | I (noi) | văduvim | (să)văduvim | văduveam | văduvirăm | văduviserăm | |
a II-a (voi) | văduviți | (să)văduviți | văduveați | văduvirăți | văduviserăți | ||
a III-a (ei, ele) | văduvesc | (să)văduvească | văduveau | văduviră | văduviseră |