vântos definitie

vântós adj. m., pl. vântóși; f. vântoásă, pl. vântoáse adjectivvântos

vîntós, -oásă adj. (lat. ventosus. V. ventuză). Plin de vînt: o zi vîntoasă. S. f. Est, nord. Vînt violent (cu vîrtejurĭ): se stîrnise niște vîntoase. Zînă de vînt. V. ĭudă. adjectivvîntos

vântos a. repede ca vântul: cu aripi vântoase EM. [Lat. VENTOSUS]. adjectivvântos

VÂNTÓS, -OÁSĂ, vântoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. Cu vânt, bătut de vânt. 2. S. f. Vânt mare (cu vârtejuri); vântoaie, furtună, vijelie. 3. S. f. pl. Iele. – Vânt + suf. -os. adjectivvântos

vântoase f. pl. 1. vârtej de vânt; 2. Mold. și Tr. ale nume dat Ielelor (cari se învârtesc repede ca vântul): ți-e frică de strigoi, de vântoase AL. aspra vâjăire a cumplitelor Vântoase AL. adjectivvântoase

vântoásă (vijelie) s. 1, g.-d. art. vântoásei; pl. vântoáse adjectivvântoasă

vântoásă, -e, s.f. – (mit.) Persoanaj fantastic; iroase, iele: „Tăte iroasele / Și vântoasele / Și moroii / Și strigoii” (Papahagi 1925: 283). – Din vânt + -oasă. adjectivvântoasă