vânáre s. f., g.-d. art. vânắrii; pl. vânắri substantiv femininvânare
vînáre f. Acțiunea de a vîna. Ps. S. (vîrare). Vînat (acțiune și animal). substantiv femininvînare
VÂNÁRE, vânări, s. f. (Rar) Faptul de a vâna; vânătoare. – V. vâna. substantiv femininvânare
vânarea dragonului expr. (tox.) obiceiul de a inhala vaporii degajați de heroina încălzită pe o folie de aluminiu. substantiv femininvânareadragonului
vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză verb tranzitivvâna
vâna, vânez v. t. (peior.) 1. a urmări cu aviditate / cu stăruință 2. a pune mâna pe ceva; a face rost de ceva verb tranzitivvâna
vânà v. 1. a goni fiarele sălbatice spre a le prinde sau ucide; 2. fig.4 a urmări cu ardoare: ați vânat țintă nebună EM. [Lat. VENARI]. verb tranzitivvânà
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari). verb tranzitivvâna
vînéz v. tr. (lat. vênari, pv. venar, fr. vener). Ucid fearele [!] lovindu-le de departe cu sulița, cu săgeata saŭ cu glonțu: a vîna lupĭ. Fig. Urmăresc, ochesc: a vîna o funcțiune. verb tranzitivvînez
vânare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | vânare | vânarea |
plural | vânări | vânările | |
genitiv-dativ | singular | vânări | vânării |
plural | vânări | vânărilor |